Seminarul Biblic Baptist Timișoara este dedicat credinței în autoritatea și ineranța Scripturii. Această convingere reprezintă temelia a tot ce suntem și facem. O concepție înaltă despre Scriptură conduce la anumite implicații.

PREDICARE EXPOZITIVĂ. Dragostea noastră pentru Dumnezeului Cuvântului și pentru Cuvântul lui Dumnezeu alimentează dedicarea față de predicare expozitivă (expozițională). Este convingerea noastră că acest tip de predicare este modul cel mai fidel de predicare care respectă scopul Scripturii și înalta chemare de predicator al Cuvântului. Cursurile oferite sunt menite să echipeze predicatorul Cuvântului cu un set de îndemânări teoretice și practice necesare predicării cu acuratețe și autoritate a Cuvântului lui Dumnezeu.

SLUJIRE PASTORALĂ. Deși predicarea Cuvântului reprezintă cea mai importantă responsabilitate a slujitorului chemat la lucrare, această lucrare cuprinde multe alte aspecte în afara amvonului. Păstorirea eficientă a turmei implică calificări necesare în domeniul consilierii biblice, al conducerii și chiar al administrației bisericești. Echiparea noastră atinge aceste domenii strategice prin care studentul este motivat la descoperirea și folosirea darurilor spirituale în beneficiul Trupului lui Cristos, cu o atitudine de smerenie și dorință de slujire.

SFINȚENIE PERSONALĂ. Suntem dedicați nu doar instruirii academice, ci și dezvoltării personale și spirituale. Convinși că fără sfințenie nimeni nu îl va vedea pe Domnul (cf. Evr.12:14), dorim să promovăm sfințenia personală în viața studenților noștri. Prin interacțiunea cu modele viabile și relații de mentorare, dorim să creem un cadru propice unui echilibru „între minte și inimă”, între credința în autoritatea Scripturii și respectarea acelei autorități în toate domeniile vieții.

HERMENEUTICĂ LITERALĂ. Este convingerea noastră ca interpretarea literală, istorico-gramaticală care ține cont de contextul Scripturii și de intenția autorială, reprezintă cea mai sigură formă de interpretare biblică. Aplicată în special pasajelor profetice, această interpretare conduce la adoptarea unui sistem teologic numit “dispensaționalism”, care face distincție între anumite aspecte ale adevărului revelat (ex. Israel vs.biserică). Deși dezavuat de mulți, apreciat de alții, acest tip de interpretare (fără a fi dus la extrem sau făcut un test al părtășiei creștine) reprezintă o notă distinctă a școlii nostre.

MISIUNE GLOBALĂ. Dorința noastră este aceea de a-L înălța pe Hristos și mesajul universal și mereu relevant al Evangheliei Sale, care reprezintă și azi singura speranță a umanității (cf.Rom.1:16). Aceasta implică o perspectivă globală asupra slujirii creștine. Prezența credincioșilor români în diaspora (UE, SUA, etc.) și a misionarilor români în multe locuri din lume, motivează accentul misiologic al instruirii noastre.  Parteneriatul nostru cu TMAI este o ocazie oferită studenților noștri de a lărgi orizontul prin oportunități de slujire globală.

Mărturisirea de Credință a Seminarului
Biblic Baptist Timișoara

  

NOTĂ: Seminarul Biblic Baptist Timișoara este o școală teologică baptistă conservatoare care aderă la Mărturisirea de credință a baptiștilor români, dar și la afirmațiile doctrinare ale Mărturisirii de Credință Baptistă de la  Londra (1689). Fiind o școală în proces de afiliere la The Masters Academy Intl. (TMAI), subscriem la Mărturisirea acestei organizații, deoarece aceasta nuanțează cel mai clar convingeri pe care le deținem și noi. Mai jos, oferim traducerea Mărturisirii TMAI în limba română.

SFINTELE SCRIPTURI

Învățăm că Biblia este revelația scrisă a lui Dumnezeu pentru om, și astfel cele șaizeci și șase de cărți din Biblie date nouă de Duhul Sfânt constituie Cuvântul lui Dumnezeu plenar (inspirat în mod egal în toate părțile) (1 Corinteni 2: 7-14 ; 2 Petru 1: 20-21).

Învățăm că Biblia constituie singura regulă infailibilă de credință și practică (Matei 5:18; 24:35; Ioan 10:35; 16: 12-13; 17:17; 1 Corinteni 2:13; 2 Timotei 3: 15-17; Evrei 4:12; 2 Petru 1: 20-21).

Învățăm că Dumnezeu a vorbit în Cuvântul Său scris prin două tipuri de autori: (divin și uman). Duhul Sfânt a supravegheat atât de mult autorii umani, încât, prin personalitățile lor individuale și stiluri diferite de scriere, au compus și  înregistrat Cuvântul lui Dumnezeu către om (2 Petru 1: 20-21) fără greșeală în totalitate sau în parte (Matei 5: 18; 2 Timotei 3:16). Învățăm că, deși pot exista mai multe aplicații ale oricărui pasaj dat din Scriptură, există o singură interpretare adevărată. Semnificația Scripturii trebuie găsită atunci când se aplică cu sârguință metoda istorică gramaticală literală de interpretare sub iluminarea Duhului Sfânt (Ioan 7:17; 16: 12-15; 1 Corinteni 2: 7-15; 1 Ioan 2: 20). Este responsabilitatea credincioșilor să constate cu atenție adevărata intenție și sensul Scripturii, recunoscând că aplicarea adecvată este obligatorie pentru toate generațiile. Cu toate acestea, adevărul Scripturii îi judecă pe  oameni; niciodată oamenii nu judecă Cuvântul.

DUMNEZEU

Învățăm că nu există decât un singur Dumnezeu viu și adevărat (Deuteronom 6: 4; Isaia 45: 5-7; 1 Corinteni 8: 4), un Duh infinit, care știe totul (Ioan 4:24), perfect în toate atributele Sale, una în esență, existând veșnic în trei Persoane – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt (Matei 28:19; 2 Corinteni 13:14) – fiecare meritând în mod egal închinare și ascultare.

DUMNEZEU TATĂL

Învățăm că Dumnezeu Tatăl, prima Persoană a Trinității, ordonează și dispune toate lucrurile în funcție de scopul și harul Său (Psalmul 145: 8-9; 1 Corinteni 8: 6). El este Creatorul tuturor lucrurilor (Geneza 1: 1-31; Efeseni 3: 9). Ca singurul Conducător absolut și atotputernic din univers, El este suveran în creație, providență și răscumpărare (Psalmul 103: 19; Romani 11:36). Paternitatea Sa implică atât rolul Său în Trinitate, cât și relația Sa cu omenirea. Ca și Creator, El este Tatăl tuturor oamenilor (Efeseni 4: 6), dar El este Tată spiritual numai pentru cei credincioși (Romani 8:14; 2 Corinteni 6:18). El a decretat pentru propria Sa slavă toate lucrurile care se vor întâmpla (Efeseni 1:11). El susține, dirijează și guvernează în mod continuu toate creaturile și evenimentele (1 Cronici 29:11). În suveranitatea Sa El nu este nici autor, nici aprobator al păcatului (Habacuc 1:13; Ioan 8: 38-47) și nici nu reduce responsabilitatea creaturilor morale și inteligente (1 Petru 1:17). El i-a ales  din eternitate prin har pe cei pe care Îi va avea ca ai Săi (Efeseni 1: 4-6); El îi salvează de păcat pe toți cei care vin la El prin Isus Hristos; El îi adoptă ca ai Săi pe toți cei care vin la El; și El devine în urma adopției Tatăl lor (Ioan 1:12; Romani 8:15; Galateni 4: 5; Evrei 12: 5-9).

DUMNEZEU FIUL

Învățăm că Isus Hristos, a doua Persoană a Trinității, posedă toate excelențele divine, iar în aceste privințe El este co-egal, consubstanțial și co-etern cu Tatăl (Ioan 10:30; 14: 9).

Învățăm că Dumnezeu Tatăl a creat după voia Sa, prin Fiul Său, Isus Hristos, prin care toate lucrurile continuă în existență și în funcțiune (Ioan 1: 3; Coloseni 1: 15-17; Evrei 1: 2).

Învățăm că în întrupare Fiul etern, a doua Persoană a Treimii, fără a-și altera natura divină sau a renunța la niciunul din atributele divine, S-a smerit pe Sine, luând o natură umană deplină consubstanțială cu a noastră, dar fără păcat. (Filipeni 2: 5-8; Evrei 4:15; 7:26).

Învățăm că El a fost conceput de Duhul Sfânt în pântecele fecioarei Maria (Luca 1:35) și astfel a fost născut dintr-o femeie (Galateni 4: 4-5), încât două naturi întregi, perfecte și distincte, divină și umană au fost unite într-o singură persoană, fără confuzie, schimbare, divizare sau separare. Prin urmare, El este pe deplin Dumnezeu și pe deplin om, totuși un singur Hristos, singurul mijlocitor între Dumnezeu și om.

Învățăm că în întruparea Sa, Hristos a posedat pe deplin natura, atributele și prerogativele Sale divine (Coloseni 2: 9; cf. Luca 5: 18-26; Ioan 16:30; 20:28). Cu toate acestea, în starea Sa de umilință, El nu a exprimat întotdeauna pe deplin gloriile majestății Sale, ascunzându-le în spatele vălului umanității Sale autentice (Matei 17: 2; Marcu 13:32; Filipeni 2: 5-8). Conform naturii Sale umane, El acționează supus Tatălui (Ioan 4:34; 5:19, 30; 6:38) prin puterea Duhului Sfânt (Isaia 42: 1; Matei 12:28; Luca 4: 1 , 14), în timp ce, conform naturii Sale divine, El acționează prin autoritatea și puterea Sa ca Fiul etern. (Ioan 1:14; cf. 2:11; 10: 37-38; 14: 10-11).

Învățăm că Domnul nostru Isus Hristos a împlinit răscumpărarea noastră prin vărsarea sângelui Său și moartea jertfită pe cruce și că moartea Sa a fost voluntară, înlocuitoare, ispășitoare și răscumpărătoare (Ioan 10:15; Romani 3: 24-25; 5: 8; 1 Petru 2:24).

Învățăm că îndreptățirea noastră este asigurată de învierea Sa literală și fizică din morți și că El este înălțat acum la mâna dreaptă a Tatălui, unde El mijlocește acum ca Avocatul și Marele nostru Preot (Matei 28: 6; Luca 24: 38-39; Fapte 2: 30-31; Romani 4:25; 8:34; Evrei 7:25; 9:24;1Ioan 2: 1).

Învățăm că în învierea lui Isus Hristos din mormânt, Dumnezeu a confirmat dumnezeirea Fiului Său și a dat o dovadă că a acceptat lucrarea ispășitoare a lui Hristos pe cruce. Învierea trupească a lui Isus este de asemenea, garanția unei vieți viitoare de înviere pentru toți credincioșii (Ioan 5: 26-29; 14:19; Romani 1: 4; 4:25; 6: 5-10; 1 Corinteni 15:20, 23 ).

Învățăm că Isus Hristos se va întoarce pentru a-Și primi biserica, care este Trupul Său, la Răpire și întorcându-se cu biserica Sa în slavă, va stabili Împărăția Sa milenară pe pământ (Fapte 1: 9-11; 1 Tesaloniceni 4: 13-18; Apocalipsa 20).

Învățăm că Domnul Isus Hristos este Cel prin care Dumnezeu va judeca toată omenirea (Ioan 5: 22-23):

• Cei credincioși (1 Corinteni 3: 10-15; 2 Corinteni 5:10)
• Locuitorii pământului la revenirea Sa glorioasă (Matei 25: 31-46)
• Morți necredincioși la Marele Tron Alb (Apocalipsa 20: 11-15)

Ca mijlocitor între Dumnezeu și om (1 Timotei 2: 5), Capul trupului Său biserica (Efeseni 1:22; 5:23; Coloseni 1:18) și viitorul rege universal, care va domni pe tron. al lui David (Isaia 9: 6; Luca 1: 31-33) –  El este Judecătorul final al tuturor celor care nu își pun încrederea în El ca Domn și Mântuitor (Matei 25: 14-46; Fapte 17: 30-31) . Învățăm că pe baza eficacității morții Domnului nostru Isus Hristos, păcătosul credincios este eliberat de pedeapsa, p, puterea și într-o zi de însăși prezența păcatului; și că este declarat drept, i se dă viața veșnică și este adoptat în familia lui Dumnezeu (Romani 3:25; 5: 8-9; 2 Corinteni 5: 14-15; 1 Petru 2:24; 3:18).

DUMNEZEU DUHUL SFÂNT

Învățăm că Duhul Sfânt este o Persoană divină, eternă, care posedă toate atributele personalității și zeității, inclusiv intelectul (1 Corinteni 2: 10-13), emoțiile (Efeseni 4:30), voința (1 Corinteni 12:11) ), eternitatea (Evrei 9:14), omniprezența (Psalmul 139: 7-10), atotștiința (Isaia 40: 13-14), atotputernicia (Romani 15:13) și veridicitatea (Ioan 16:13). În toate atributele divine, El este co-egal și consubstanțial cu Tatăl și Fiul (Matei 28:19; Fapte 5: 3-4; 28: 25-26; 1 Corinteni 12: 4-6; 2 Corinteni 13:14; și Ieremia 31:31 34 cu Evrei 10: 15-17).

Învățăm că este lucrarea Duhului Sfânt să execute voința divină în raport cu întreaga omenire. Îi recunoaștem activitatea suverană în creație (Geneza 1: 2), întruparea (Matei 1:18), revelația scrisă (2 Petru 1: 20-21) și lucrarea mântuirii (Ioan 3: 5-7).

Învățăm că lucrarea Duhului Sfânt în această epocă a început de Rusalii atunci când El a venit de la Tatăl așa cum a promis Hristos (Ioan 14: 16-17; 15:26) pentru a iniția și a completa zidirea Trupului lui Hristos, care este biserica Sa (1 Corinteni 12:13). Scopul larg al activității Sale divine include condamnarea lumii de păcat, de dreptate și de judecată; slăvind pe Domnul Isus Hristos și transformând credincioșii în chipul lui Hristos (Ioan 16: 7-9; Fapte 1: 5; 2: 4; Romani 8:29; 2 Corinteni 3:18; Efeseni 2:22).

Învățăm că Duhul Sfânt este Agentul supranatural și suveran în regenerare, botezându-i pe toți credincioșii în Trupul lui Hristos (1 Corinteni 12:13). De asemenea, Duhul Sfânt locuiește, sfințește, îi instruiește, îi împuternicește pentru slujire și îi sigilează până în ziua răscumpărării (Romani 8: 9; 2 Corinteni 3: 6; Efeseni 1:13).

Învățăm că Duhul Sfânt este Învățătorul divin, care i-a îndrumat pe apostoli și profeți în tot adevărul în timp ce se angajau să scrie revelația lui Dumnezeu, Biblia. Fiecare credincios posedă prezența interioară a Duhului Sfânt din momentul mântuirii și este datoria tuturor celor născuți din Duh să fie umpluți de (controlat de) Duhul (Ioan 16:13; Romani 8: 9; Efeseni 5:18; 2 Petru 1: 19-21; 1 Ioan 2:20, 27).

Învățăm că Duhul Sfânt administrează daruri spirituale bisericii. Duhul Sfânt nu se preamărește nici pe Sine, nici pe darurile Sale prin manifestări ostentative, dar El îl slăvește pe Hristos prin punerea în aplicare a lucrării Sale de răscumpărare a celor pierduți și zidirea credincioșilor în cea mai sfântă credință (Ioan 16: 13-14; Fapte 1: 8; 1 Corinteni 12: 4-11; 2 Corinteni 3:18).

Învățăm, în această privință, că Dumnezeu Duhul Sfânt este suveran în acordarea tuturor darurilor Sale pentru desăvârșirea sfinților de astăzi și că vorbirea în limbi și lucrarea minunilor semne din zilele de început ale bisericii au avut scopul de a indica și autentifica apostolii ca revelatori ai adevărului divin și nu au fost intenționate niciodată să fie caracteristici vieții credincioșilor (1 Cor.12: 4-11; 13: 8-10; 2 Corinteni 12:12; Efes. 4: 7 –12; Evrei 2: 1-4).

OM

Învățăm că omul a fost creat direct și imediat de Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa. Omul a fost creat liber de păcat cu o natură rațională, inteligență, voință, autodeterminare și responsabilitate morală față de Dumnezeu (Geneza 2: 7, 15-25; Iacov 3: 9).

Învățăm că intenția lui Dumnezeu în creația omului era ca omul să-L slăvească pe Dumnezeu, să se bucure de părtășia lui Dumnezeu, să-și trăiască viața în voia lui Dumnezeu și prin aceasta să îndeplinească scopul lui Dumnezeu pentru om în lume (Isaia 43: 7; Coloseni 1: 16; Apocalipsa 4:11).

Învățăm că în păcatul lui Adam de neascultare față de voința revelată și Cuvântul lui Dumnezeu, omul și-a pierdut inocența; a primit pedeapsa cu moartea spirituală și fizică; a devenit expus mâniei lui Dumnezeu și a devenit în mod inerent corupt, complet incapabil să aleagă sau să facă ceea ce este acceptat de Dumnezeu în afară de harul divin. Fără puteri care să-i permită să se recupereze, omul este pierdut fără speranță. Mântuirea omului se datorează deci în întregime a harului lui Dumnezeu prin lucrarea răscumpărătoare a Domnului nostru Isus Hristos (Geneza 2: 16-17; 3: 1-19; Ioan 3:36; Romani 3:23; 6:23; 1 Corinteni 2:14 ; Efeseni 2: 1-3; 1 Timotei 2: 13-14; 1 Ioan 1: 8).

Învățăm că, pentru că toți oamenii au în Adam, o natură coruptă de păcatul lui Adam a fost transmisă tuturor oamenilor din toate timpurile, Isus Hristos fiind singura excepție. Toți oamenii sunt astfel păcătoși prin natură, prin alegere și prin declarație divină (Psalmul 14: 1-3; Ieremia 17: 9; Romani 3: 9-18, 23; 5: 10-12).

MÂNTUIREA

Învățăm că mântuirea este în întregime darul lui Dumnezeu,  prin har pe baza răscumpărării lui Isus Hristos, meritul sângelui Său vărsat, și nu a meritelor umane sau a faptelor bune (Ioan 1:12; Efeseni 1: 7; 2: 8-10; 1 Petru 1: 18-19).

REGENERARE

Învățăm că regenerarea este o lucrare supranaturală a Duhului Sfânt prin care sunt date natura divină și viața divină (Ioan 3: 3-7; Tit 3: 5). Este instantanee și se realizează exclusiv prin puterea Duhului Sfânt prin Cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 5:24), când păcătosul pocăit, capacitat de Duhul Sfânt, răspunde cu credință la dispoziția divină a mântuirii . Regenerarea autentică se manifestă prin roade vrednice de pocăință,  care se demonstrează în atitudini și conduite drepte. Faptele bune sunt dovada și rodul ei adecvat (1 Corinteni 6: 19-20; Efeseni 2:10) și sunt experimentate în măsura în care credinciosul se supune controlului Duhului Sfânt în viața sa prin ascultare credincioasă față de Cuvântul lui Dumnezeu (Efeseni 5: 17-21; Filipeni 2: 12b; Coloseni 3:16; 2 Petru 1: 4-10). Această ascultare face ca credinciosul să fie din ce în ce mai asemănător  cu chipul Domnului nostru Isus Hristos (2 Corinteni 3:18). O astfel de conformare va culmina în glorificarea credinciosului la venirea lui Hristos (Romani 8:17; 2 Petru 1: 4; 1 Ioan 3: 2-3).

ALEGERE

Învățăm că alegerea este actul lui Dumnezeu prin care, înainte de întemeierea lumii, El i-a ales în Hristos pe cei pe care prin har El îi regenerează, mântuiește și sfințește (Romani 8: 28-30; Efeseni 1: 4-11; 2 Tesaloniceni) 2:13; 2 Timotei 2:10; 1 Petru 1: 1-2). Învățăm că alegerea suverană nu contrazice sau neagă responsabilitatea omului de a se pocăi și de a se încrede în Hristos ca Mântuitor și Domn (Ezechiel 18:23, 32; 33:11; Ioan 3: 18-19, 36; 5:40; Romani 9 : 22-23; 2 Tesaloniceni 2: 10-12; Apocalipsa 22:17). Cu toate acestea, întrucât harul suveran include mijloacele primirii darului mântuirii, precum și darul în sine, alegerea suverană va avea ca rezultat ceea ce Dumnezeu determină. Toți cei pe care Tatăl îi cheamă la Sine vor veni la credință și pe toți cei care vin la credință- Tatăl îi va primi (Ioan 6: 37-40, 44; Fapte 13:48; Iacov 4: 8). Învățăm că favoarea nemeritată pe care Dumnezeu o acordă păcătoșilor total depravați nu este legată de nicio inițiativă din partea lor și nici de anticiparea lui Dumnezeu cu privire la ceea ce ar putea face prin propria lor voință, ci este numai de harul și mila Sa suverană (Efeseni 1: 4-7; Tit 3: 4-7; 1 Petru 1: 2). Învățăm că alegerea nu ar trebui privită ca bazându-se doar pe suveranitate abstractă. Dumnezeu este cu adevărat suveran, dar El exercită această suveranitate în armonie cu celelalte atribute ale Sale, în special atotștiința Sa, dreptatea, sfințenia, înțelepciunea, harul și dragostea (Romani 9: 11-16).

Această suveranitate va înălța întotdeauna voința lui Dumnezeu într-o manieră total consecventă cu caracterul Său, așa cum a fost revelat în viața Domnului nostru Iisus Hristos (Matei 11: 25-28; 2 Timotei 1: 9).

JUSTIFICARE

Învățăm că îndreptățirea înaintea lui Dumnezeu este un act al lui Dumnezeu (Romani 8:33) prin care El îi declară drepți pe cei care, prin credința în Hristos, se pocăiesc de păcatele lor (Luca 13: 3; Fapte 2:38; 3:19; 11 : 18; Romani 2: 4; 2 Corinteni 7:10; Isaia 55: 6-7) și mărturisește-L ca Domn suveran (Romani 10: 9-10; 1 Corinteni 12: 3; 2 Corinteni 4: 5; Filipeni 2: 11). Această neprihănire este separată de orice virtute sau lucrare a omului (Romani 3:20; 4: 6) și implică imputarea păcatelor noastre către Hristos (Coloseni 2:14; 1 Petru 2:24) și imputarea neprihănirii lui Hristos pentru noi (1 Corinteni 1:30; 2 Corinteni 5:21). Prin acest mijloc, Dumnezeu este capabil să „fie drept și justificatorul celui care crede în Isus” (Romani 3:26).

SFINȚIRE

Învățăm că fiecare credincios este sfințit (pus deoparte) pentru Dumnezeu prin justificare și, prin urmare, este declarat a fi sfânt și, prin urmare, este identificat ca un sfânt. Această sfințire este pozițională și instantanee și nu trebuie confundată cu sfințirea progresivă. Această sfințire are legătură cu statutul credinciosului, nu cu mersul sau starea lui actuală (Fapte 20:32; 1 Corinteni 1: 2, 30; 6:11; 2 Tesaloniceni 2:13; Evrei 2:11; 3: 1; 10 : 10, 14; 13:12; 1 Petru 1: 2).

Învățăm că există și prin lucrarea Duhului Sfânt o sfințire progresivă prin care starea credinciosului este adusă mai aproape de poziția pe care credinciosul se bucură pozițional prin justificare. Prin ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu și împuternicirea Duhului Sfânt, credinciosul este capabil să ducă o viață de sfințenie tot mai mare în conformitate cu voia lui Dumnezeu, devenind tot mai asemănător Domnului nostru Iisus Hristos (Ioan 17: 17,19 ; Romani 6: 1-22; 2 Corinteni 3:18; 1 Tesaloniceni 4: 3-4; 5:23).

În această privință, învățăm că fiecare persoană mântuită este implicată într-un conflict zilnic – noua creație în Hristos care luptă împotriva cărnii – dar se asigură în mod adecvat victoria prin puterea Duhului Sfânt care locuiește. Cu toate acestea, lupta rămâne cu credinciosul pe tot parcursul acestei vieți pământești și nu se termină niciodată complet. Toate pretențiile cu privire la  eradicarea păcatului în această viață sunt nescripturale. Eradicarea păcatului nu este posibilă, dar Duhul Sfânt asigură victoria asupra păcatului (Galateni 5: 16-25; Efeseni 4: 22-24; Filipeni 3:12; Coloseni 3: 9-10; 1 Petru 1: 14- 16; 1 Ioan 3: 5-9).

SIGURANȚĂ

Învățăm că toți cei răscumpărați odată mântuiți sunt păstrați de puterea lui Dumnezeu și sunt astfel siguri în Hristos pentru totdeauna (Ioan 5:24; 6: 37-40; 10: 27-30; Romani 5: 9-10; 8: 1, 31 –39; 1 Corinteni 1: 4-8; Efeseni 4:30; Evrei 7:25; 13: 5; 1 Petru 1: 5; Iuda 24).

Învățăm că este privilegiul credincioșilor să se bucure de siguranța mântuirii lor prin mărturia Cuvântului lui Dumnezeu, care însă interzice în mod clar utilizarea libertății creștine ca prilej de viață păcătoasă și carnalitate (Romani 6: 15-22 ; 13: 13-14; Galateni 5:13, 25-26; Tit 2: 11-14).

SEPARARE

Învățăm că separarea de păcat este cerută în mod clar în Vechiul și Noul Testament și că Scripturile indică în mod clar că în zilele din urmă apostazia și lumea vor crește (2 Corinteni 6: 14-7: 1; 2 Timotei 3: 1- 5).

Învățăm că din profundă recunoștință pentru harul nemeritat al lui Dumnezeu acordat nouă și pentru că Dumnezeul nostru glorios este atât de demn de consacrarea noastră deplină, toți cei mântuiți ar trebui să trăiască în așa fel încât să demonstreze iubire adoratoare față de Dumnezeu și să nu să aducă rușine Domnului și Mântuitorului nostru. De asemenea, învățăm că separarea de orice apostazie religioasă și de practicile lumești și păcătoase este poruncită de către Dumnezeu (Romani 12: 1-2, 1 Corinteni 5: 9-13; 2 Corinteni 6: 14-7: 1; 1 Ioan 2: 15-17; 2 Ioan 9-11).

Învățăm că credincioșii trebuie separați pentru Domnul nostru Isus Hristos (2 Tesaloniceni 1: 11-12; Evrei 12: 1-2) și afirmăm că viața creștină este o viață de dreptate ascultătoare care reflectă învățătura Fericirilor (Matei 5). : 2-12) și o căutare continuă a sfințeniei (Romani 12: 1-2; 2 Corinteni 7: 1; Evrei 12:14; Tit 2: 11-14; 1 Ioan 3: 1-10).

BISERICA

Învățăm că toți cei care își pun credința în Isus Hristos sunt plasați imediat de Duhul Sfânt într-un singur trup spiritual unitar, biserica (1 Corinteni 12: 12-13), mireasa lui Hristos (2 Corinteni 11: 2; Efeseni 5: 23-32; Apocalipsa 19: 7-8), a cărui Cap este Hristos (Efeseni 1:22; 4:15; Coloseni 1:18)

Învățăm că formarea bisericii, Trupul lui Hristos, a început în ziua Cincizecimii (Fapte 2: 1-21, 38-47) și va fi finalizată la venirea lui Hristos pentru a Lui la răpire (1 Corinteni 15: 51-52; 1 Tesaloniceni 4: 13-18).

Învățăm că biserica este astfel un organism spiritual unic conceput de Hristos, alcătuit din toți credincioșii născuți din nou în această epocă actuală (Efeseni 2:11, 3: 6). Biserica este distinctă de Israel (1 Corinteni 10:32), un mister nedescoperit până în această epocă (Efeseni 3: 1-6; 5:32).

Învățăm că fondarea și continuitatea bisericilor locale sunt clar învățate și definite în Scripturile Noului Testament (Fapte 14:23, 27; 20:17, 28; Galateni 1: 2; Filipeni 1: 1; 1 Tesaloniceni 1: 1; 2 Tesaloniceni 1: 1) și că membrii Trupului spiritual sunt datori să se asocieze în adunările locale (1 Corinteni 11: 18-20; Evrei 10:25).

Învățăm că autoritatea supremă pentru biserică este Hristos (1 Corinteni 11: 3; Efeseni 1:22; Coloseni 1:18) și că conducerea bisericii, darurile, ordinea, disciplina și închinarea sunt numite toate prin suveranitatea Sa în Scripturi. Slujitorii desemnați biblic care slujesc sub Hristos și peste adunare sunt prezbiteri (numiți și episcopi, pastori și învățători; Fapte 20:28; Efeseni 4:11) și diaconii- ambii trebuie să îndeplinească calificările biblice (1 Timotei 3: 1) –13; Tit 1: 5-9; 1 Petru 5: 1-5). Învățăm că acești conducători conduc ca slujitori ai lui Hristos (1 Timotei 5: 17-22) și au autoritatea Lui în conducerea bisericii. Adunarea trebuie să se supună conducerii lor (Evrei 13: 7, 17).

Învățăm importanța uceniciei (Matei 28: 19-20; 2 Timotei 2: 2), răspunderea reciprocă a tuturor credincioșilor unul față de celălalt (Matei 18: 5-14), precum și nevoia de disciplinare a membrilor păcătoși ai congregației în conformitate cu standardele Scripturii (Matei 18: 15-22; Fapte 5: 1-11; 1 Corinteni 5: 1-13; 2 Tesaloniceni 3: 6-15; 1 Timotei 1: 19-20; Tit 1: 10-16).

Învățăm autonomia bisericii locale, liberă de orice autoritate sau control extern, cu drept de autoguvernare și eliberare de interferența oricărei ierarhii de persoane sau organizații (Tit 1: 5). Învățăm că este scriptural ca adevăratele biserici să coopereze între ele pentru prezentarea și propagarea credinței. Cu toate acestea, fiecare biserică locală prin prezbiterii săi și prin interpretarea și aplicarea Scripturii, ar trebui să fie singurul judecător care decide măsura și metoda de cooperare. Bătrânii ar trebui să stabilească toate celelalte chestiuni legate de apartenență, politică, disciplină, bunăvoință și guvernare (Fapte 15: 19-31; 20:28; 1 Corinteni 5: 4-7, 13; 1 Petru 5: 1-4) .

Învățăm că scopul bisericii este să-L slăvească pe Dumnezeu (Efeseni 3:21), edificându-se în credință (Efeseni 4: 13-16), prin instrucțiunea Cuvântului (2 Timotei 2: 2, 15; 3: 16-17), prin părtășie (Fapte 2:47; 1 Ioan 1: 3), prin respectarea rânduielilor (Luca 22:19; Fapte 2: 38-42) și prin avansarea și comunicarea Evangheliei către întreaga lume (Matei 28:19; Fapte 1: 8; 2:42).

Învățăm chemarea tuturor sfinților la lucrarea de slujire (1 Corinteni 15:58; Efeseni 4:12; Apocalipsa 22:12).

Învățăm nevoia bisericii de a coopera cu Dumnezeu pe măsură ce El își îndeplinește scopul în lume. În acest scop, El dăruiește bisericii daruri spirituale. În primul rând, El dă oamenilor aleși în scopul echipării sfinților pentru lucrarea de slujire (Efeseni 4: 7-12) și, de asemenea, dă abilități spirituale unice și speciale fiecărui membru al Trupului lui Hristos (Romani 12: 5). –8; 1 Corinteni 12: 4-31; 1 Petru 4: 10-11).

Învățăm că au existat două feluri de daruri oferite bisericii timpurii: daruri miraculoase ale revelației și vindecării divine, date temporar în era apostolică în scopul confirmării autenticității mesajului apostolilor (Evrei 2: 3,4; 2 Corinteni 12:12); și daruri de slujire, date pentru a-i înzestra pe credincioși pentru edificare reciprocă. Odată ce revelația Noului Testament este acum completă, Scriptura devine singurul test al autenticității mesajului unui om, iar confirmarea darurilor de natură miraculoasă nu mai este necesară pentru validarea unui om sau a mesajului său (1 Corinteni 13: 8-12). Darurile miraculoase pot fi chiar contrafăcute de Satana pentru a-i înșela chiar și pe credincioși (1 Corinteni 13: 13-14: 12; Apocalipsa 13: 13-14). Singurele daruri care funcționează astăzi sunt acele daruri care nu echipează echipamentele non-revoluționare date pentru edificare (Romani 12: 6-8). Învățăm că nimeni nu posedă darul vindecării astăzi, dar că Dumnezeu ascultă și răspunde la rugăciunea credinței și va răspunde în conformitate cu propria Sa voință perfectă pentru bolnavi, suferinzi și necăjiți (Luca 18: 1-6; Ioan 5) : 7-9; 2 Corinteni 12: 6-10; Iacov 5: 13-16; 1 Ioan 5: 14-15).

Învățăm că au fost încredințate două rânduieli bisericii locale: botezul și Cina Domnului (Fapte 2: 38-42). Botezul creștin prin scufundare (Fapte 8: 36-39) este mărturia solemnă și frumoasă a unui credincios care își arată credința în Mântuitorul răstignit, îngropat și înviat și unirea sa cu El în moarte la păcat și învierea la o viață nouă (Romani 6: 1-11). Este, de asemenea, un semn al părtășiei și identificării cu Trupul vizibil al lui Hristos (Fapte 2: 41-42).

Învățăm că Cina Domnului este pomenirea și vestirea morții Sale până vine El și ar trebui să fie întotdeauna precedată de o autoexaminare solemnă (1 Corinteni 11: 28-32). De asemenea, învățăm că, deși elementele Cinei sunt doar reprezentative pentru carnea și sângele lui Hristos, Cina Domnului este totuși o comuniune reală cu Hristos înviat care este prezent într-un mod unic, în părtășie cu poporul Său (1 Corinteni 10:16) ).

ÎNGERI

SFINȚI ÎNGERI

Învățăm că îngerii sunt ființe create și, prin urmare, nu trebuie venerați. Deși sunt un ordin de creație mai înalt decât omul, sunt creați pentru a-L sluji pe Dumnezeu și pentru a-L închina (Luca 2: 9-14; Evrei 1: 6-7, 14; 2: 6-7; Apocalipsa 5: 11-14 ; 19:10; 22: 9).

ÎNGERI CĂZUȚI

Învățăm că Satan este un înger creat și autorul păcatului. El a primit judecata lui Dumnezeu prin răzvrătirea împotriva Creatorului său (Isaia 14: 12-17; Ezechiel 28: 11-19), luând cu el numeroși îngeri în căderea sa (Matei 25:41; Apocalipsa 12: 1-14) și prin introducerea păcatului în neamul omenesc prin ispita lui Eva (Geneza 3: 1-15).

Învățăm că Satan este dușmanul deschis și declarat al lui Dumnezeu și al omului (Isaia 14: 13-14; Matei 4: 1-11; Apocalipsa 12: 9-10); prințul acestei lumi, care a fost învins prin moartea și învierea lui Isus Hristos (Romani 16:20); și că va fi pedepsit veșnic în lacul de foc (Isaia 14: 12-17; Ezechiel 28: 11-19; Matei 25:41; Apocalipsa 20:10).

ESCATOLOGIE

MOARTE

Învățăm că moartea fizică nu implică pierderea conștiinței noastre imateriale (Apocalipsa 6: 9-11), că sufletul celor răscumpărați trece imediat în prezența lui Hristos (Luca 23:43; Filipeni 1:23; 2 Corinteni 5: 8 ), că există o separare a sufletului și a trupului (Filipeni 1: 21-24) și că, pentru cei răscumpărați, o astfel de separare va continua până la răpire (1 Tesaloniceni 4: 13-17), care inițiază prima înviere ( Apocalipsa 20: 4-6), când sufletul și trupul nostru vor fi reunite pentru a fi proslăvite pentru totdeauna cu Domnul nostru (Filipeni 3:21; 1 Corinteni 15: 35-44, 50-54). Până în acel moment, sufletele celor răscumpărați în Hristos rămân în părtășie bucuroasă cu Domnul nostru Iisus Hristos (2 Corinteni 5: 8).

Învățăm învierea trupească a tuturor oamenilor, cei mântuiți pentru viața veșnică (Ioan 6:39; Romani 8: 10-11, 19-23; 2 Corinteni 4:14) și cei nemântuiți la judecată și pedeapsă veșnică (Daniel 12: 2; Ioan 5:29; Apocalipsa 20: 13-15).

Învățăm că sufletele celor nemântuiți la moarte sunt ținute sub pedeapsă până la a doua înviere (Luca 16: 19-26; Apocalipsa 20: 13-15), când sufletul și trupul de înviere vor fi unite (Ioan 5: 28- 29). Apoi vor apărea la judecata Marelui Tron Alb (Apocalipsa 20: 11-15) și vor fi aruncați în iad, lacul de foc (Matei 25: 41-46), separați de viața lui Dumnezeu pentru totdeauna (Daniel 12: 2; Matei 25: 41-46; 2 Tesaloniceni 1: 7-9).

RAPIREA BISERICII

Învățăm întoarcerea personală, trupească a Domnului nostru Isus Hristos înainte de necazul de șapte ani (1 Tesaloniceni 4:16; Tit 2:13) să ducă biserica Sa de pe acest pământ (Ioan 14: 1-3; 1 Corinteni 15:51 –53; 1 Tesaloniceni 4: 15-5: 11) și între acest eveniment și întoarcerea Sa glorioasă cu sfinții Săi, pentru a răsplăti credincioșilor conform faptelor lor (1 Corinteni 3: 11-15; 2 Corinteni 5:10).

NECAZUL CEL MARE

Învățăm că imediat după îndepărtarea bisericii de pe pământ (Ioan 14: 1-3; 1 Tesaloniceni 4: 13-18) judecățile drepte ale lui Dumnezeu vor fi revărsate asupra unei lumi necredincioase (Ieremia 30: 7; Daniel 9) : 27; 12: 1; 2 Tesaloniceni 2: 7-12; Apocalipsa 16) și că aceste judecăți vor fi culminate prin întoarcerea lui Hristos în slavă pe pământ (Matei 24: 27-31; 25:31 46; 2 Tesaloniceni 2: 7-12). În acel timp, sfinții Vechiului Testament și din Necaz vor fi înviați și cei vii vor fi judecați (Daniel 12: 2-3; Apocalipsa 20: 4-6). Această perioadă include a șaptesprezecea săptămână a profeției lui Daniel (Daniel 9: 24-27; Matei 24: 15-31; 25: 31-46).

A DOUA VENIRE ȘI ÎMPĂRĂȚIA MILENARĂ

Învățăm că, după perioada necazului, Hristos va veni pe pământ pentru a ocupa tronul lui David (Matei 25:31; Luca 1: 31-33; Fapte 1: 10-11; 2: 29-30) și să-și stabilească regatul mesianic timp de o mie de ani pe pământ (Apocalipsa 20: 1-7). În acest timp, sfinții înviați vor domni împreună cu El peste Israel și toate națiunile pământului (Ezechiel 37: 21-28; Daniel 7: 17-22; Apocalipsa 19: 11-16). Această domnie va fi precedată de răsturnarea lui Anticrist și  profetului mincinos și de îndepărtarea Satanei din lume (Daniel 7: 17-27; Apocalipsa 20: 1-7).

Învățăm că împărăția însăși va fi împlinirea făgăduinței lui Dumnezeu către Israel (Isaia 65: 17-25; Ezechiel 37: 21-28; Zaharia 8: 1-17) pentru a le readuce în țara pe care au pierdut-o prin neascultarea lor ( Deuteronom 28: 15-68). Rezultatul neascultării lor a fost că Israelul a fost temporar pus deoparte (Matei 21:43; Romani 11: 1-26), dar va fi trezit din nou prin pocăință pentru a intra în țara binecuvântării (Ieremia 31: 31-34; Ezechiel 36: 22-32; Romani 11: 25-29).

Învățăm că acest timp al domniei Domnului nostru va fi caracterizat de armonie, dreptate, pace, dreptate și viață lungă (Isaia 11; 65: 17-25; Ezechiel 36: 33-38) și va fi adus la capăt cu eliberarea lui Satan (Apocalipsa 20: 7).

JUDECATA CELOR PIERDUȚI

Învățăm că după eliberarea lui Satana după domnia lui Hristos de o mie de ani (Apocalipsa 20: 7), Satana va înșela națiunile pământului și le va aduna la luptă împotriva sfinților și a orașului iubit, moment în care Satan și armata sa va fi mistuit de foc din cer (Apocalipsa 20: 9). După aceasta, Satan va fi aruncat în iazul de foc și pucioasă (Matei 25:41; Apocalipsa 20:10), după care Hristos, care este Judecătorul tuturor oamenilor (Ioan 5:22), va învia și va judeca pe cei mari și pe cei mici. la judecata Marelui Tron Alb.

Învățăm că această înviere a morților nemântuiți la judecată va fi o înviere fizică, după care vor primi judecata lor (Ioan 5: 28,29), vor fi condamnați la o pedeapsă conștientă eternă în iazul de foc (Matei 25:41; Apocalipsa 20: 11-15).

ETERNITATE

Învățăm că după închiderea Mileniului, eliberarea temporară a Satanei și judecata necredincioșilor (2 Tesaloniceni 1: 9; Apocalipsa 20: 7-15), cei mântuiți vor intra în starea veșnică de slavă cu Dumnezeu, după care elementele acestui pământ vor fi dizolvate (2 Petru 3:10) și înlocuite cu un pământ nou în care locuiește doar neprihănirea (Efeseni 5: 5; Apocalipsa 20:15, 21-22). După aceasta, orașul ceresc va coborî din cer (Apocalipsa 21: 2) și va fi locul de locuit al sfinților, unde se vor bucura pentru totdeauna de părtășie cu Dumnezeu și unii cu alții (Ioan 17: 3; Apocalipsa 21-22) . Domnul nostru Iisus Hristos, după ce și-a împlinit misiunea de răscumpărare, va da apoi împărăția lui Dumnezeu Tatăl (1 Corinteni 15: 24-28) pentru ca, în toate sferele, Dumnezeu Trinitar să domnească în vecii vecilor (1 Corinteni 15:28).